picni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PICNÍ, picnesc, vb. IV.
Tranz. (
Pop. și
fam.) A atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită. ♦
Fig. (Despre boli, dureri, necazuri etc.) A veni (și a atinge, a doborî pe cineva) pe neașteptate. – Formație onomatopeică.
picni (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)picní,
picnésc, vb. IV (pop. și fam.)
1. a lovi, a atinge, a nimeri pe cineva cu o lovitură bine țintită.
2. (despre boli, dureri, necazuri) a veni, a lovi, a doborî (pe neașteptate).
3. (înv.) a ochi, a ținti, a viza.
4. (reg.; despre dinți) a apărea, a ieși.
5. (reg.) a (se) toci, a (se) roade; a (se) rupe, a (se) găuri.
picni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)picní (picnésc, picnít), vb. –
1. (Înv.) A fixa, a determina. –
2. A ajunge, a atinge, a ținti.
Slov.
pikniti „a înțepa”,
sb. piknuti „a puncta”, din
sl. pikŭ „vîrf” (Tiktin).
picni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)picní (a ~) (
pop.,
fam.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. picnésc, imperf. 3
sg. picneá; conj. prez. 3
să picneáscăpicnì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)picnì v. a lovi drept la țintă, a nemeri. [Onomatopee din
pic ! (cf.
pocni)].