petrecere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PETRÉCERE, petreceri, s. f. Acțiunea de
a (se) petrece și rezultatul ei.
1. Ducere a vieții sau ocuparea timpului într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumită perioadă; viețuire, trăire. ♦ Mod de desfășurare a vieții, fel de viață, fel de a trăi; viață, trai;
p. ext. (la
pl.) fapte săvârșite de cineva în timpul vieții.
2. (Mod, mijloc de) folosire plăcută a timpului; distracție, amuzament. ◊
Expr. Petrecere frumoasă! formulă prin care i se urează cuiva, de obicei la despărțire, să petreacă în mod plăcut un anumit timp.
3. Reuniune, întâlnire între prieteni, rude etc. (de obicei însoțită de masă mare, de muzică etc.), organizată cu prilejul unei sarbători sau sărbătoriri ori pentru distracție; chef, petrecanie (
3). ◊
Expr. A fi om de petrecere = a fi vesel, amuzant, antrenant într-o societate. –
V. petrece.petrecere (Dicționar de argou al limbii române, 2007)PETRECERE bairam, beută, cancan, ceai, chermeză, chindie, chiolhan, dandana, paranghelie, parti, party, patron, răzuială, tămbălău, vâj.
petrecere (Dicționaru limbii românești, 1939)petrécere f. Acâiunea de a petrece. Distracțiune, amuzament;
o petrecere familiară. Bilet de liberă petrecere, bilet pin [!] care se permite cuĭva să petreacă (să trăĭască) într´un loc, într´o țară. V.
pașaport.petrecere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)petrécere (pe-tre-) s. f.,
g.-d. art. petrécerii; pl. petréceripetrecere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)petrecere f.
1. distracțiune;
2. însoțire:
petrecerea mortului.