pervincă (Dicționaru limbii românești, 1939)
pervíncă f., pl. e și ĭ (lat. pervinca, fr. pervenche). O plantă de grădină cu tulpina întinsă pe pămînt (vinca herbácea) saŭ tîrîtoare (vinca minor), cu florĭ albastre, roșiĭ și rar albe. – Se maĭ numește și brebănoc, cununiță, foĭofiŭ, foĭofoĭ, fonfiŭ, fonchiŭ, foaĭe´n fir, merișor, saschiŭ ș. a.
pervincă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pervincă f. plantă cu flori albastre ce crește prin păduri și crânguri (Vinca herbacea). [După lat. PERVINCA].