peregrin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PEREGRÍN, peregrini, s. m. Persoană care călătorește mult (rătăcind din loc în loc); călător. ♦ (
Înv.) Pelerin. [
Var.:
pelegrín s. m.] – Din
lat. peregrinus, fr. pérégrin, it. pellegrino.peregrin (Dicționar de neologisme, 1986)PEREGRÍN s.m. (
Liv.) Călător; nomad; pelerin. [Var.
pelegrin s.m. / cf. fr.
pérégrin, lat.
peregrinus].
peregrin (Marele dicționar de neologisme, 2000)PEREGRÍN s. m. 1. (în dreptul roman) străin liber, lipsit de cetățenia romană sau de dreptul latin, dar care nu era socotit „inamic public”. 2. pelerin. ◊ călător. (< fr.
pérégrin, lat.
peregrinus)
peregrin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)peregrín (peregríni), s. m. – Pelerin; drumeț.
Lat. peregrinus (
sec. XIX). E dubletul lui
pelerin, s. m., din
fr. pélerin. –
Der. peregrina, vb. (a călători în locuri depărtate, a face hagialîc);
peregrinaj, s. n. (călătorie);
pelerinaj, s. n. (hagialîc);
pelerină, s. f., din
fr. pèlerine.peregrin (Dicționaru limbii românești, 1939)*peregrín, V.
pelerin.peregrin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)peregrín (persoană care călătorește mult)
(-re-grin) s. m.,
pl. peregríniperegrin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)peregrin m. V.
pelerin.