pereche (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERÉCHE, perechi, s. f. (De obicei urmat de determinări)
1. (Adesea cu valoare de
num. card.) Grup de două ființe de același fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de
num. distributiv) În grup de doi, doi câte doi. ♦
Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din două părți sau organe identice și simetrice ale (corpului) unei ființe. ◊
(O) pereche de palme = două lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma.
2. Grup format din două exemplare din același fel de obiecte. ♦
Spec. Grup de două obiecte de același fel, care formează o unitate, întrebuințându-se împreună.
3. Fiecare dintre cele două ființe, două obiecte, două fenomene care formează un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a două ființă, cu cel de al doilea obiect etc.; ființă, obiect, fenomen care seamănă perfect cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. ◊
Loc. adj. Fără pereche = unic în felul său. ◊
Expr. A nu-și avea (sau
afla etc.)
pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însușirile pe care le posedă; a nu avea seamăn.
4. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice unite intre ele. ◊
Pereche de case = corp de case (care formează o unitate).
Pereche de haine= costum de haine.
Pereche de cărți = pachet de cărți (de joc) care cuprinde toate cărțile necesare unui joc (de cărți). –
Lat. paric(u)la.pereche (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)peréche (peréchi), s. f. –
1. Grup de două obiecte sau persoane. –
2. Tovarăș; soț. –
3. Obiect alcătuit din două părți identice și simetrice. –
4. (
Adj.) Par, multiplu de doi. –
Var. păreche. Mr. păreacl’e, megl. părecl’ă. Lat. păricŭla (Diez, I, 306; Pușcariu 1266; Candrea-Dens., 1332; REW 6240);
cf. it. parecchio, prov. parelh, fr. pareil, sp. parejo, port. parelho. –
Der. nepereche, adj. (impar);
împerechia, vb. (a forma un cuplu;
înv., a opune, a înfrunta; a uni, a combina);
împerechetură, s. f. (
înv., discordie, vrajbă);
desperechia, vb. (a decupla, a lăsa fără pereche).
pereche (Dicționar de argou al limbii române, 2007)pereche, perechi s. f. (în jocurile cu zaruri) dublă.
pereche (Dicționaru limbii românești, 1939)peréche, V.
păreche.pereche (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)peréche s. f.,
art. peréchea, g.-d. art. peréchii; pl. peréchipereche (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pereche f.
1. două ființe sau două lucruri de acelaș fel luate împreună:
o pereche de boi, o pereche de case; 2. bărbatul și femeia:
e o pereche potrivită; 3. asemănare:
leneș fără pereche CR. [Vechiu rom.
păreache = lat. PARICULA].