perciunat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERCIUNÁT, -Ă, perciunați, -te, adj. Care poartă perciuni, cu perciuni. – Din
perciune.perciunat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)perciunát adj. m.,
pl. perciunáți; f. perciunátă, pl. perciunáteperciunat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)perciunat a. și m.
1. care poartă perciuni;
2. fam. (ironic) evreu bigot.
perciunat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PERCIUNÁT, -Ă, perciunați, -te, adj. Care poartă perciuni, cu perciuni. — Din
perciune.percĭunat (Dicționaru limbii românești, 1939)percĭunát, -ă adj. (d.
percĭun).
Iron. Care poartă percĭunĭ (Jidan). Subst.
Un percĭunat, un Jidan.