pedant - explicat in DEX

pedant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. – Din fr. pédant, germ. Pedant.

pedant (Dicționar de neologisme, 1986)
PEDÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care are pretenții neîntemeiate de erudit; meticulos, chițibușar, formalist. [< fr. pédant].

pedant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PEDÁNT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care are pretenții nejustificate de erudiție, de competență; meticulos, formalist. (< fr. pédant, germ. Pedant)

pedant (Dicționaru limbii românești, 1939)
*pedánt, -ă s. (fr. pédant, d. it. pedant, cuv. de aceĭașĭ orig. cu pedagog). Ignorant autoritar care dă o colosală importanță lucrurilor neînsemnate și pretinde ca toțĭ să facă ca el: un pedant din evu mediŭ. Adj. Un aer pedant, o carte pedantă. Adv. În mod pedant. V. tipicar, pareatcă și chițibușar.

pedant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pedánt adj. m., s. m., pl. pedánți; adj. f., s. f. pedántă, pl. pedánte

pedant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pedant m. cel ce face paradă cu știința sa. ║ a. un aer pedant.

pedant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PEDÁNT, -Ă, pedanți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni și manifestările lor) Cu pretenții de erudiție și de competență deosebită; meticulos; minuțios peste măsură; pedantic, pedantesc. 2. S. m. și f. Persoană care face mereu paradă de erudiția sa și care supără prin minuțiozitate exagerată în lucruri neînsemnate; persoană deosebit de meticuloasă. — Din fr. pédant, germ. Pedant.