patimă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÁTIMĂ, patimi, s. f. 1. Sentiment puternic și violent care copleșește pe om, întunecându-i adesea dreapta judecată;
p. ext. pasiune, iubire excesivă pentru ceva, pornire nestăpânită; suferință morală. ♦ Părtinire, parțialitate; dușmănie, ură. ♦
Loc. adv. Cu patimă = pătimaș.
2. (
Înv. și
pop.) Suferință fizică, caznă, chin; boală. ♦ (În credința creștină)
Patimile Mântuitorului = suferințele îndurate de Isus Cristos.
Săptămâna patimilor = săptămâna dinainte de Paști; săptămâna mare. [
Var.:
pátemă s. f.] – Din
ngr. páthima.patimă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pátimă (pátimi), s. f. –
1. Pasiune, suferință, chin, martiriu. –
2. Maladie, boală. –
3. Pasiune, viciu. –
Mr. pathimă. Mgr. πάθημα (Murnu 42; REW 6291).
Der. din
ngr. nu e posibilă fonetic (Pascu,
Beiträge, 11). –
Der. pătimaș, adj. (pasionat; bolnav);
pătimi, vb. (a suferi);
împătimi, vb. refl. (a trezi o pasiune; a se vicia);
pătimitor, adj. (
înv., pasiv);
compătimi, vb., din
fr. compatir adaptat la
rom. pătimi; compătimitor, adj. (care compătimește).
patimă (Dicționaru limbii românești, 1939)pátimă f., pl.
ĭ și (rar)
e (ngr.
páthima, d. vgr.
pásho [aor.
épathon], sufer [!]. V.
pătimesc, pățesc, patos). Suferință, maĭ ales vorbind de a luĭ Iisus Hristos:
săptămîna patimilor (cele șapte zile în ainte [!] de Paște). Pasiune, ĭubire excesivă:
a ĭubi cu patimă, patima bețiiĭ. Pasiune, ură:
a judeca cu patimă. Rar. Boală:
patimă de picĭoare.patimă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pátimă s. f.,
g.-d. art. pátimii; pl. pátimipatimă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)patimă f.
1. suferință, în special cele îndurate de Isus:
săptămâna patimilor, cea dinaintea Paștilor;
2. pasiune, mai ales de un caracter violent și dezordonat:
patima jocului, patima beției; 3. părtinire:
vorbește cu patimă; 4. boală:
patimă de ficat. [Gr. mod.].
patimă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PÁTIMĂ, patimi, s. f. 1. Sentiment puternic și violent care copleșește pe om, întunecându-i adesea dreapta judecată;
p. ext. pasiune, iubire excesivă pentru ceva, pornire nestăpânită; suferință morală. ♦ Părtinire, parțialitate; dușmănie, ură. ◊
Loc. adv. Cu patimă = pătimaș.
2. (
înv. și
pop.) Suferință fizică, caznă, chin; boală. ♦ (în credința creștină)
Patimile Mântuitorului = suferințele îndurate de Isus Hristos.
Săptămâna Patimilor = săptămâna dinainte de Paști; Săptămâna Mare. [
Var.:
pátemă s. f.] — Din
ngr. páthima.