patentat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PATENTÁT, -Ă, patentați, -te, adj. 1. (Despre invenții) Pentru care s-a acordat o patentă (
1); brevetat.
2. Fig. (
Peior.; despre însușirile oamenilor) Notoriu, evident. ♦ (Rar) Care are o proastă reputație. –
V. patenta.patentat (Dicționar de neologisme, 1986)PATENTÁT, -Ă adj. Care a obținut o patentă; brevetat. ♦ (
Fig., peior.; despre oameni și însușirile lor) Notoriu, evident, patent. [Cf. fr.
patenté].
patentat (Marele dicționar de neologisme, 2000)PATENTÁT, -Ă adj. 1. care a obținut o patentă; brevetat. 2. (fig.; despre oameni și însușirile lor) notoriu, evident, patent
2. (< fr.
patenté)
patentat (Dicționar de argou al limbii române, 2007)patentat, -ă, patentați, -te adj. (peior. – d. însușirile oamenilor) notoriu, evident.
patentat (Dicționaru limbii românești, 1939)*patentát, -ă adj. (fr.
petenté). Care posedă o diplomă, o patentă.
Fig. Un prost patentat.patentat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)patentat a. care plătește patentă.
patentat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PATENTÁT, -Ă,patentați, -te, adj. 1. (Despre invenții) Pentru care s-a acordat o patentă (
1); brevetat.
2. Fig. (
Peior.; despre însușirile oamenilor) Notoriu, evident. ♦ (Rar) Care are o proastă reputație. —
V. patenta.