patentar (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)patentár,
patentári, adj., s. (înv.) (persoană) care plătește patentă; (persoană) cu patentă.
patentar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))PATENTÁR, patentari, adj. m. (
Înv.; adesea substantivat) Care plătea patentă
(2). – Din
patentă +
suf. -ar.patentar (Dicționaru limbii românești, 1939)*patentár m. (d.
patentă). Acela care plătește patentă.
patentar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)patentar m. cel înscris între cei cu patentă.