patenta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PATENTÁ, patentez, vb. I.
Tranz. 1. A acorda (cuiva) o patentă (
1); a breveta o invenție.
2. (
Înv.) A supune pe cineva la plata unei patente (
2).
3. (
Tehn.) A aplica unei sârme de oțel un tratament termic pentru a-i asigura o rezistență mai mare. – Din
fr. patenter, germ. patentieren.patenta (Dicționar de neologisme, 1986)PATENTÁ vb. I. tr. 1. A acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta.
2. A căli un metal în plumb. ♦ A trata termic o sârmă de oțel pentru a-i da o rezistență mecanică mare. [< fr.
patenter].
patenta (Marele dicționar de neologisme, 2000)PATENTÁ vb. tr. 1. a acorda (cuiva) o patentă (1); a breveta. 2. (tehn.) a trata termic o sârmă sau o bandă de oțel pentru a-i da o rezistență mecanică mare. (< fr.
patenter, germ.
patentieren)
patenta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)patentá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
patenteázăpatentà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)patentà v.
1. a supune la patentă;
2. a da o patentă cuiva.
patenta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PATENTÁ, patentez,
vb. I. Tranz. 1. A acorda (cuiva) o patentă
(1); a breveta o invenție.
2. (
înv.) A supune pe cineva la plata unei patente
(2). 3. (
Tehn.) A aplica unei sârme de oțel un tratament termic pentru a-i asigura o rezistență mai mare. — Din
fr. patenter, germ. patentieren.