pataramă - explicat in DEX

pataramă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PATARÁMĂ, patarame, s. f. Întâmplare neplăcută sau neobișnuită; pățanie. ◊ Expr. A ști patarama cuiva = a cunoaște slăbiciunile sau defectele cuiva, a ști cât prețuiește cineva. A da (sau a cădea, a ajunge, a gusta) patarama cuiva = a o păți la fel cu altcineva. – Cf. pătăranie.

pataramă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
patarámă, pataráme, s.f. (înv. și reg.) 1. pățanie, întâmplare neplăcută. 2. năsălie.

pataramă (Dicționaru limbii românești, 1939)
patarámă f., pl. e și pătărămĭ (probabil, d. turc. batyrma, cufundare. Cp. cu cataramă). Munt. Fam. Pățanie, întîmplare neplăcută. A-țĭ da în pataramă, a-țĭ da în teapă, a reveni la vechĭu nărav. – În Mold. pătăránie (pop. pataránie), pl. pătărăniĭ (Șez. 33, 30).

pataramă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
patarámă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. patarámei; pl. pataráme

pataramă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pataramă f. pățanie: ținea încă minte patarama de ieri POP. [Compromis din pat, pățesc, și patimă].

pataramă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PATARÁMĂ, patarame, s. f. (Pop. și fam.) întâmplare neplăcută sau neobișnuită; pățanie. ◊ Expr. A ști patarama cuiva = a cunoaște slăbiciunile sau defectele cuiva, a ști cât prețuiește cineva. A da (sau a cădea, a ajunge, a gusta) patarama cuiva = a o păți la fel cu altcineva. — Cf. pătăranie.