partizan - explicat in DEX

partizan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PARTIZÁN, -Ă, partizani, -e, s. m. și f. 1. Persoană care adoptă și susține o idee, o teorie etc.; persoană care este de partea cuiva, care luptă alături de cineva pentru o cauză; adept. 2. Spec. Membru al unui detașament organizat de luptă, care acționează în timp de război împotriva inamicului, în spatele frontului. – Din fr. partisan.

partizan (Dicționar de neologisme, 1986)
PARTIZÁN, -Ă s.m. și f. 1. Adept, susținător (al unei idei, al unei doctrine etc.); luptător pentru o cauză comună. 2. Luptător într-un detașament care acționează în spatele frontului inamic. [Cf. fr. partisan, rus. partizan].

partizan (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PARTIZÁN, -Ă I. s. m. f. 1. adept, susținător (al unei idei, al unei doctrine etc.); luptător pentru o cauză comună. 2. luptător într-un detașament organizat, neîncadrat formal în forțele armate, care acționează în spatele frontului inamic. II. adj. care manifestă, exprimă un spirit de partid. (< fr. partisan, rus. partizan)

partizan (Dicționaru limbii românești, 1939)
*partizán, -ă s. (fr. partisan, d. it. partigiano). Adept, care admite o părere saŭ ține cu cineva: partizan al ordiniĭ.

partizan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!partizán adj. m., s. m., pl. partizáni; adj. f., s. f. partizánă, pl. partizáne

partizan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
partizan m. cel ce ține de o persoană, de un partid, de o doctrină: partizan al monarhiei.

partizan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PARTIZÁN, -Ă, partizani, -e, s. m. și f. 1. Persoană care adoptă și susține o idee, o teorie etc.; persoană care este de partea cuiva, care luptă alături de cineva pentru o cauză; adept. 2. Spec. Membru al unui detașament organizat de luptă, care acționează în timp de război împotriva inamicului, în spatele frontului. — Din fr. partisan.