paralaxă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARALÁXĂ, paralaxe, s. f. 1. Unghiul dintre dreptele care unesc un punct foarte depărtat cu extremitățile unei baze de observare.
2. (
Astron.) Unghi maxim sub care se vede raza Pământului sau a orbitei sale de pe un alt corp ceresc. – Din
fr. parallaxe, lat. parallaxis.paralaxă (Dicționar de neologisme, 1986)PARALÁXĂ s.f. Unghi format de două drepte care ating centrul unui astru, pornind una din centrul Pământului și cealaltă din locul unde se află observatorul. ♦ Unghi sub care se vede un front oarecare la o anumită distanță. [< fr.
parallaxe, cf. gr.
parallaxis – schimbare].
paralaxă (Marele dicționar de neologisme, 2000)PARALÁXĂ s. f. 1. unghi sub care se vede un front oarecare la o anumită distanță. ◊ unghi din două drepte care ating centrul unui astru, pornind una din centrul Pământului și cealaltă din punctul de observație. 2. eroare la citirea instrumentelor de măsurat cu ac indicator, când observatorul nu privește perpendicular scala aparatului. (< fr.
parallaxe, gr.
parallaxis, schimbare)
paralaxă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PARALÁXĂ (‹
fr.; {s}
para1- +
gr. allassein „a schimba”)
s. f. 1. Unghiul dintre două drepte care unesc extremitățile unui segment (bază de observație) cu un punct de observație. ♦ (
ASTR.) Unghiul maxim sub care se vede de pe un corp ceresc raza Pământului (
p. geometrică sau
diurnă) ori raza orbitei sale (
p. heliocentrică sau
anuală). De
ex. p. geometrică pentru Soare este de 8„.794 și pentru Lună de 57'2”.5, iar
p. anuală pentru steaua Proxima Centauri este de 0„.76.
2. (
METR.)
Eroare de p. = greșeală comisă la citirea instrumentelor de măsurat cu ac indicator, atunci când observatorul nu privește perpendicular pe scala instrumentului.
paralaxă (Dicționaru limbii românești, 1939)*paraláxă f., pl.
e (vgr.
parálaxis, schimbare, din cauză că steaŭa pare că-șĭ schimbă locu cînd îșĭ schimbă locu observatoru).
Astr. Unghĭ format în centru unuĭ astru de doŭă liniĭ care se trag una din centru pămîntuluĭ, și alta din ochĭu observatoruluĭ așezat pe suprafața pămîntuluĭ.
paralaxă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)paraláxă s. f.,
g.-d. art. paraláxei; pl. paraláxeparalaxă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)paralaxă f.
Astr. schimbare în pozițiunea aparentă a unui astru pe cer, când, în loc de a-l observa din centrul pământului, îl observăm dintr’un punct al suprafeței sale.
paralaxă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PARALÁXĂ, paralaxe, s. f. 1. Unghiul dintre dreptele care unesc un punct foarte depărtat cu extremitățile unei baze de observare.
2. (
Astron.) Unghi maxim sub care se vede raza Pământului sau a orbitei sale de pe un alt corp ceresc. — Din
fr. parallaxe, lat. parallaxis.