pantă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÁNTĂ, pante, s. f. 1. Porțiune de teren cu suprafața înclinată față de planul orizontal, care formează de obicei versantul unei forme de relief; povârniș, coastă. ◊
Loc. adv. și adj. În pantă = înclinat, pieziș. ◊
Expr. A cădea (sau
a aluneca)
pe panta... (sau
pe o pantă...) =
a) a se lăsa prins, antrenat de...;
b) a se îndrepta către..., a duce către...
2. Unghi ascuțit format de o dreaptă sau de un plan cu dreapta sau cu planul orizontal; tangenta trigonometrică a acestui unghi; înclinare față de orizontală. – Din
fr. pente.pantă (Dicționar de neologisme, 1986)PÁNTĂ s.f. 1. Înclinare, coastă, povârniș al unui teren, al unei suprafețe; porțiune din traseul unei șosele pe care vehiculele circulă coborând.
2. (
Mat.) Unghi format de o dreaptă cu o orizontală sau cu un plan orizontal; tangentă trigonometrică la acest unghi. [< fr.
pente <
pendre – a atârna].
pantă (Marele dicționar de neologisme, 2000)PÁNTĂ s. f. 1. înclinare, povârniș al unui teren, al unei suprafețe; declivitate. 2. (mat.) unghi format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă sau cu un plan orizontal. ♦ ă unei drepte = tangentă trigonometrică a unghiului făcut de o dreaptă cu axa absciselor. (< fr.
pente)
pantă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pántă (pánte), s. f. – Clină, coastă.
Fr. pente.pantă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pántă (pánte), s. f. – Bandă de fier.
Săs. pant, e dubletul lui
bandă.pantă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))PÁNTĂ2, pente, s. f. (
Înv.) Fâșie îngustă de metal (folosită la ferecatul roților). –
Pol. bant (<
germ.).
pantă (Dicționaru limbii românești, 1939)pántă f., pl.
e și
pente (sas.
pant, bant. V.
bantă). Legătură de fer [!] la o poartă saŭ la o fereastră.
pantă (Dicționaru limbii românești, 1939)*pántă f., pl.
e (fr.
pente, d.
pendre, a atîrna, ca
vente, d.
vendre, a vinde). Povîrniș, plan înclinat, plaĭ. V.
versant.pantă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PÁNTĂ (‹
fr.)
s. f. 1. Unghi ascuțit sau unghi diedru format de o dreaptă sau de un plan cu o dreaptă ori cu un plan orizontal. ◊
Panta unei drepte = tangenta geometrică a unghiului făcut de dreaptă cu axa absciselor.
2. Porțiune a suprafețelor topografice care face cu planul orizontal un unghi ascuțit, constituind versanții diverselor forme de relief. După unghiul de înclinare se deosebesc:
p. line (sub 3º),
p. slab înclinate (între 3 și 6º),
p. accentuat-înclinate (între 6 și 15º),
p. repezi (între 15 și 25º),
p. foarte repezi (între 25 și 40º) și
p. abrupte (peste 40º).
Sin. coastă (
2),
povârniș. ◊
Loc. În pantă = înclinat, pieziș, abrupt. ♦ Porțiune de cale al cărei plan face un unghi cu planul orizontal.
pantă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pántă s. f.,
g.-d. art. pántei; pl. pánte