pantof - explicat in DEX

pantof (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PANTÓF, pantofi, s. m. Încălțăminte de stradă din piele, din materiale sintetice sau din pânză, care acoperă laba piciorului până la gleznă. – Din germ. Pantoffel.

pantof (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
pantóf (pantófi), s. m. – Încălțăminte de stradă, papuc. – Mr. pandoflă, megl. pandofli. It. pantofola, germ. Pantoffel, în dialecte prin intermediul ngr. παντάφλα. – Der. pantofar, s. m. (cizmar); pantofărie, s. f. (cizmărie).

pantof (Dicționaru limbii românești, 1939)
*pantóf m. (germ. pantoffel, it. pantófola [d. mgr. pantófellon, tot de plută], fr. pantoufle, sp. pantofla; rus. túfelĭ, bg. pantof). Un fel de încălțăminte ușoară maĭ mică decît gheata, de umblat pin [!] casă orĭ de purtat vara (papucĭ maĭ boĭereștĭ).

pantof (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pantóf s. m., pl. pantófi

pantof (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pantof m. încălțăminte ce nu acopere tot piciorul și se întrebuințează mai mult în casă. [Bulg. PANTOF = nemț. PANTOFFEL].

pantof (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PANTÓF, pantofi, s. m. Încălțăminte de stradă din piele, din materiale sintetice sau din pânză, care acoperă laba piciorului până la gleznă. — Din germ. Pantoffel.