otcup (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OTCÚP, otcupuri, s. n. (
Înv.) Bun sau venit al statului dat în arendă. – Din
rus. otkup.otcup (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)otcúp (otcúpuri), s. n. – Arendarea veniturilor publice.
Rus. otkup „chirie” (Miklosich,
Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 234)din
sl. kupiti „a cumpăra”.
Sec. XIX,
înv. –
Der. otcupcic, s. m. (persoană care lua în arendă bunurile publice), din
rus. otkupštik.otcup (Dicționaru limbii românești, 1939)otcúp n., pl.
urĭ (rus.
ótkupŭ, închiriere,
ot-kupátĭ, -pitĭ, a acapara, a închiria; vsl.
otkupŭ, răscumpărare. V.
pre-cupeț).
Vechĭ. Antrepriza vămilor, ocnelor saŭ a altor lucrărĭ. Monopol.
Maĭ pe urmă. Accize.
otcup (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)otcúp (
înv.)
s. n.,
pl. otcúpuriotcup (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)otcup n.
1. od. Mold. arendarea accizelor dela orașe:
să cumpere otcupul ocnelor pe cinci ani AL.;
2. antrepriză în genere:
cărți ce s’a dat vânzarea lor în otcup AL.;
3. fig. monopol:
au luat patriotismul în otcup AL. [Rus. OTKUPŬ, arendă].