ostracism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSTRACÍSM s. n. 1. Formă de judecată a adunării poporului, în vechea Atena, prin care un cetățean, considerat primejdios pentru libertatea și securitatea regimului, era exilat temporar.
2. Persecuție, ostracizare. – Din
fr. ostracisme.ostracism (Dicționar de neologisme, 1986)OSTRACÍSM s.n. (
În Grecia antică) Alungare, îndepărtare temporară a unui cetățean din viața publică, pe care o hotăra poporul prin vot scris pe o scoică; ostracizare. ♦ (
Fig.) Proscriere; exilare, excludere. [< fr.
ostracisme, cf. gr.
ostrakon – cochilie].
ostracism (Marele dicționar de neologisme, 2000)OSTRACÍSM s. n. 1. (în Grecia antică) îndepărtare temporară a unui cetățean din viața publică, pe care o hotăra poporul prin vot scris pe o scoică. 2. (fig.) proscriere; ostracizare. (< fr.
ostracisme)
ostracism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ostracísm s. n.ostracism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ostracism n.
1. judecata prin care Atenienii exilau pentru zece ani pe cetățeni, al căror renume și popularitate puteau deveni un pericol pentru libertate (voturile se scriau pe o scoică, sau
ostrakon, de unde și numele);
2. fig. lege, sentiment de excluziune.