ostracă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSTRÁCĂ, ostrace, s. f. (
Înv.) Scoică, stridie. ♦ Cochilie sau ciob de lut pe care fiecare cetățean din vechea Atena scria numele celui socotit periculos, ca să fie îndepărtat temporar din Atica. – Din
ngr. óstrakon.