ostie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÓSTIE1, ostii, s. f. Unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai multe brațe ascuțite, care se înfige în corpul peștilor. – Din
sl. ostĩ.ostie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÓSTIE2, ostii, s. f. Pâine nedospită (azimă) care servește la cuminecătură în cultul catolic și în cel luteran. – Din
germ. Hostie, lat. hostia.ostie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÓSTIE3, ostii, s. f. (
Anat.) Orificiu situat între auriculele și ventriculele inimii, precum și între acestea și arterele mari ale corpului. – Din
lat. ostium.ostie (Dicționar de neologisme, 1986)ÓSTIE1 s.f. (
Bis.) Azimă care se dă la împărtășanie în cultul catolic și luteran. [Gen.
-iei. / cf. it.
ostia, fr.
hostie, lat.
hostia].
ostie (Dicționar de neologisme, 1986)ÓSTIE2 s.f. (
Anat.) Orificiu între auriculele și ventriculele inimii și între acestea și arterele mari. [Var.
ostium s.n. / < lat.
ostium].
ostie (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÓSTIE s. f. pâine folosită (azimă) pentru cuminecătură în cultul catolic și luteran. (< germ.
Hostie, lat.
hostia)
ostie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)óstie (óstii), s. f. – Furcă de pescuit.
Sl. osti „osie” (Cihac, II, 232; Tiktin),
cf. sb.,
slov.
osti, rus. ostie.ostie (Dicționaru limbii românești, 1939)1) óstie f. (rus.
óstie, ostĭ, vîrf de împuns, ghimpe, vsl.
ostĭ, osie; sîrb.
osti [f. pl.], trident, furcă,
osina, osje, mustața spiculuĭ). Furcă de ucis peștiĭ în apă, numită și
sandólă.ostie (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *óstie f. (lat.
hostia). Victimă mică (oaĭe, capră, porc) sacrificată la Romanĭ. Azĭ, la catolicĭ, azimă pe care preutu [!] o sfințește la liturghie.
ostie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)óstie (-ti-e) s. f.,
art. óstia (-ti-a), g.-d. art. óstiei; pl. óstii, art. óstiile (-ti-i-)