ostentațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSTENTAȚIÚNE s. f. v. ostentație.ostentațiune (Dicționar de neologisme, 1986)OSTENTAȚIÚNE s.f. v.
ostentație.
ostentațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*ostentațiúne f. (lat.
ostentátio, -ónis). Demonstrațiune, acțiunea de a arăta cu mîndrie că posezĭ ceva, că nu te temĭ:
a arăta cu ostentațiune, a face ostentațiune din avere. – Și
áție.ostentațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ostentați(un)e f. afectațiune de a face paradă cu spiritul, meritul, averea sa.