ostentativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din
it. ostentativo, germ. ostentativ.ostentativ (Dicționar de neologisme, 1986)OSTENTATÍV, -Ă adj. Făcut cu ostentație; provocator; ostentatoriu. [Cf. germ.
ostentativ, it.
ostentativo, fr.
ostentatif].
ostentativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)OSTENTATÍV, -Ă adj. cu ostentație; provocator; ostentatoriu. (< germ.
ostentativ, it.
ostentativo)
ostentativ (Dicționaru limbii românești, 1939)*ostentatív, -ă adj. (format d. lat.
ostentatus, arătat, d.
ostentare, a tot arăta, frecŭentativu d.
osténdere, a arăta. V.
tind). Făcut cu ostentațiune, demonstrativ:
plecare ostentativă. Adv. Cu ostentațiune:
a pleca ostentativ.ostentativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ostentatív adj. m.,
pl. ostentatívi; f. ostentatívă, pl. ostentatíve