ostentație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSTENTÁȚIE, ostentații, s. f. Punere în valoare în mod provocator a unei însușiri; prezentare demonstrativă, etalare pretențioasă a ceva. ◊
Loc. adv. Cu ostentație = în mod demonstrativ, ostentativ. [
Var.:
ostentațiune s. f.] – Din
fr. ostentation, lat. ostentatio, -onis.ostentație (Dicționar de neologisme, 1986)OSTENTÁȚIE s.f. (
Liv.) Atitudine de paradă, de provocare; prezentare demonstrativă a avantajelor, a bunurilor pe care le are cineva. [Gen.
-iei, var.
ostentațiune s.f. / cf. fr.
ostentation, it.
ostentazione].
ostentație (Marele dicționar de neologisme, 2000)OSTENTÁȚIE s. f. atitudine de paradă, de înfumurare, de nesocotire provocatoare a celorlalți; prezentare demonstrativă a avantajelor, a bunurilor pe care le are cineva; etalare pretențioasă. ♦ cu ~ = în mod demonstrativ, ostentativ. (< fr.
ostentation, lat.
ostentatio)
ostentație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ostentáție (-ți-e) s. f.,
art. ostentáția (-ți-a), g.-d. art. ostentáției; pl. ostentáții, art. ostentáțiile (-ți-i-)