ostentație - explicat in DEX



ostentație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OSTENTÁȚIE, ostentații, s. f. Punere în valoare în mod provocator a unei însușiri; prezentare demonstrativă, etalare pretențioasă a ceva. ◊ Loc. adv. Cu ostentație = în mod demonstrativ, ostentativ. [Var.: ostentațiune s. f.] – Din fr. ostentation, lat. ostentatio, -onis.

ostentație (Dicționar de neologisme, 1986)
OSTENTÁȚIE s.f. (Liv.) Atitudine de paradă, de provocare; prezentare demonstrativă a avantajelor, a bunurilor pe care le are cineva. [Gen. -iei, var. ostentațiune s.f. / cf. fr. ostentation, it. ostentazione].

ostentație (Marele dicționar de neologisme, 2000)
OSTENTÁȚIE s. f. atitudine de paradă, de înfumurare, de nesocotire provocatoare a celorlalți; prezentare demonstrativă a avantajelor, a bunurilor pe care le are cineva; etalare pretențioasă. ♦ cu ~ = în mod demonstrativ, ostentativ. (< fr. ostentation, lat. ostentatio)

ostentație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ostentáție (-ți-e) s. f., art. ostentáția (-ți-a), g.-d. art. ostentáției; pl. ostentáții, art. ostentáțiile (-ți-i-)