ostenitor - explicat in DEX

ostenitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OSTENITÓR, -OÁRE, ostenitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) 1. Obositor, istovitor; p. ext. greu, dificil. 2. (Adesea substantivat) Care muncește din greu, care se străduiește; muncitor, truditor. – Osteni + suf. -tor.

ostenitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
ostenitór, -oáre adj. Care te ostenește: drum, discurs ostenitor. Care s´a ostenit, care a muncit p. ceva: ostenitoriĭ bisericiĭ.

ostenitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ostenitór (înv., pop.) adj. m., pl. ostenitóri; f. sg. și pl. ostenitoáre

ostenitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ostenitor a. care ostenește: călătorie ostenitoare.