ospăț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSPẮȚ, ospețe, s. n. Masă mare, îmbelșugată (organizată în diferite împrejurări festive); petrecere cu masă mare; ospeție, banchet. ♦ Masă, mâncare îmbelșugată. [
Pl. și:
ospățuri] –
Lat. hospitium.ospăț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ospắț (-péțe), s. n. – Masă, banchet. –
Mr. uspeț. Lat. hospitium (Pușcariu 1230; Candrea-Dens., 1276; REW 4200),
cf. ngr. σπίτι,
alb. štëpi „casă” (Rosetti, I, 170 crede că numai în
rom. s-a păstrat cuvîntul
lat.). Pentru semantism,
cf. Todoran,
Dacor., XI, 128.
Cf. oaspete. –
Der. ospeție, s. f. (ospitalitate);
ospețime, s. f. (adunare de musafiri).
Der. neol. ospiciu, s. n., din
fr. hospice; ospitalier, adj., din
fr. hospitalier; ospitalitate, s. f., din
fr. hospitalité.ospăț (Dicționaru limbii românești, 1939)ospắț n., pl.
ețe (lat.
hŏspĭtium, ospitalitate. V.
ospiciŭ). Banchet, prînz orĭ cină bogată și veselă. – Vechĭ și
uspăț.ospăț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ospắț s. n.,
pl. ospéțeospăț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ospăț n. masă mare:
petrece în ospețe. [Lat. HOSPITIUM].