osos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSÓS, OSOÁSĂ, osoși, osoase, adj. 1. Privitor la oase, de oase; asemănător cu oasele. ◊
Sistem osos = totalitatea oaselor din organismul vertebratelor; schelet.
2. Cu oase mari, ieșite în relief; ciolănos;
p. ext. uscățiv, slab. –
Os +
suf. -os.osos (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OSÓS, -OÁSĂ (‹
os)
adj. 1. Care ține de oase, privitor la oase. ◊
Sistem o. = totalitatea oaselor din organismul vertebratelor. La om este format din 250-260 segmente osoase; oasele craniului (8), oasele feței (14), osul hioid (1), coloana vertebrală (33-34), coaste și stern (25), membre superioare (64), membre inferioare (60). Împreună cu ligamentele articulare, cu tendoanele și mușchii formează aparatul locomotor.
V. schelet. 2. Cu osoase mari; ciolănos;
p. ext. slab, uscățiv.
osos (Dicționaru limbii românești, 1939)osós, -oásă adj. (d.
os; lat.
ossuosus). Care e de natura osuluĭ:
substanță osoasă). Cĭolănos, care are oase marĭ:
față osoasă.osos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)osós adj. m.,
pl. osóși; f. osoásă, pl. osoáseosos (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)osos a.
1. de natura oaselor:
substanță osoasă; 2. cu oase mari:
față osoasă. [Lat.
OSSUOSUS].