ospătător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSPĂTĂTÓR, -OÁRE, ospătători, -oare, s. m. și
f. (
Înv.) Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. –
Ospăta +
suf. -tor.ospătător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ospătătór (
înv.)
s. m.,
pl. ospătătóriospătător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ospătător m. cel ce dă un ospăț.