osc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau care era originară de acolo.
2. Adj. Care aparține oscilor (
1) sau care se referă la osci. – Din
fr. osque.osc (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÓSC, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) dintr-o populație antică din zona centrală a Apeninilor. ◊ s. f. limbă indo-europeană vorbită de osci. (< fr.
osque)
osc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)osc adj. m.,
s. m.,
pl. osci; adj. f.,
s. f. óscă, pl. ósce