originar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORIGINÁR, -Ă, originari, -e, adj. 1. Care este de loc din..., care își are obârșia în...
2. În forma de la început, de origine; inițial. – Din
fr. originaire, lat. originarius, -a, -um.originar (Dicționar de neologisme, 1986)ORIGINÁR, -Ă adj. 1. Care își are obârșia în..., care se trage din...
2. În prima formă, de la început. [Cf. fr.
originaire, lat.
originarius].
originar (Marele dicționar de neologisme, 2000)ORIGINÁR, - adj. 1. care își are obârșia în... 2. în forma de la început, de origine; inițial. (< fr.
originaire, lat.
originarius)
originar (Dicționaru limbii românești, 1939)*originár, -ă adj. (lat.
originarius). Care se trage din, care are originea în:
tutunu, popușoĭu [!] și cartofiĭ îs originarĭ din America. Original, înăscut, din naștere:
defect originar. Care exista la origine, primitiv:
starea originară a limbilor. Adv. La origine, la început:
oameniĭ n´aŭ fost originar maĭ bunĭ de cît [!] astăzĭ.originar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)originár (inițial, de loc din... )
adj. m.,
pl. originári; f. origináră, pl. origináreoriginar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)originar a.
1. care își trage origina din:
tutunul e originar din America; 2. dobândit dela origină::
vițiu originar. ║ adv. primitiv.