orientator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORIENTATÓR, -OÁRE, orientatori, -oare, adj. (Rar) Care indică direcția, care orientează. [
Pr.:
-ri-en-] –
Orienta +
suf. -tor.orientator (Dicționar de neologisme, 1986)ORIENTATÓR, -OÁRE adj. Care indică direcția, care orientează. [Pron.
-ri-en-. / cf. it.
orientatore].
orientator (Marele dicționar de neologisme, 2000)ORIENTATÓR, -OÁRE adj. care indică direcția. (< orienta + -tor)
orientator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orientatór (rar)
(-ri-en-) adj. m.,
pl. orientatóri; f. sg. și
pl. orientatoáre