orientativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORIENTATÍV, -Ă, orientativi, -e, adj. Care servește la orientare, care informează; informativ. [
Pr.:
-ri-en-] – Din
orienta.orientativ (Dicționar de neologisme, 1986)ORIENTATÍV, -Ă adj. Referitor la orientare, care orientează; informativ. [Pron.
-ri-en-. / <
orienta +
-(t)iv].
orientativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)ORIENTATÍV, -Ă adj. care orientează; informativ. (< orienta + -/t/iv)
orientativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orientatív (-ri-en-) adj. m.,
pl. orientatívi; f. orientatívă, pl. orientatíve