oriental (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean;
p. restr. turcesc.
2. S. m. și
f. Persoană care face parte din populația de bază a unei țări din Orient;
p. restr. turc; (la
pl.) popoarele din Orient. [
Pr.:
-ri-en-] – Din
lat. orientalis, fr. oriental.oriental (Dicționar de neologisme, 1986)ORIENTÁL, -Ă adj. Care aparține Orientului, propriu Orientului; răsăritean. //
s.m. și f. Locuitor al unei țări din Orient; (
p. restr.) turc. [Cf. fr.
oriental, lat.
orientalis].
oriental (Marele dicționar de neologisme, 2000)ORIENTÁL, -Ă I.
adj., s. m. f. (locuitor) al unei țări din Orient; răsăritean, estic. II. adj. caracteristic Orientului. (< fr.
oriental, lat.
orientalis)
oriental (Dicționaru limbii românești, 1939)*orientál, -ă adj. (lat.
orientalis). Răsăritean, estic, de la orient:
longitudine orientală. Din Orient, din țările Orientuluĭ:
popoarele orientale. Limbĭ orientale, limbĭ moarte saŭ viĭ din Asia. Subst. Locuitor din Orient.
Fig. Om tembel:
măĭ, da oriental maĭ eștĭ! Adv. Ca orientaliĭ:
îmbrăcat oriental.oriental (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orientál (-ri-en-) adj. m.,
s. m.,
pl. orientáli; adj. f.,
s. f. orientálă, pl. orientáleoriental (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)oriental a. care e înspre orient, ce ține de orient. ║ m. pl.
orientali, popoarele din Azia cele mai învecinate cu noi: Turci, Persani, Arabi.