orgoliu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ORGÓLIU, orgolii, s. n. Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie. – Din
it. orgoglio. Cf. fr. orgueil.orgoliu (Dicționar de neologisme, 1986)ORGÓLIU s.n. Mândrie, vanitate, trufie. [Pron.
-liu, pl.
-ii. / < it.
orgoglio, cf. fr.
orgueil].
orgoliu (Marele dicționar de neologisme, 2000)ORGÓLIU s. n. mândrie exagerată; vanitate, trufie. (< it.
orgoglio)
orgoliu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orgóliu [
liu pron. liu]
s. n.,
art. orgóliul; pl. orgólii, art. orgóliile (-li-i-)orgoliŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*orgóliŭ n. (fr.
orgueil, it.
orgoglio, cuv. germ.).
Barb. Trufie.