organon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÓRGANON s. n. (
Livr.) Instrument, mijloc de muncă și de cercetare științifică. – Din
ngr. órganon.organon (Dicționar de neologisme, 1986)ORGANÓN s.n. 1. Instrument al gândirii, denumire dată de bizantini celor cinci scrieri despre logică ale lui Aristotel.
2. Instrument teoretic de cercetare științifică. [< gr.
organon – instrument, cf. fr.
organon].
organon (Marele dicționar de neologisme, 2000)ORGANÓN s. n. instrument al gândirii, al cercetării științifice. (< gr.
organon)
organon (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ORGANÓN (‹
ngr.,
fr.)
s. n. Nume dat în mod tradițional celor șase tratate de logică ale lui Aristotel („Categoriile”, „Despre interpretare”, „Analiticele prime”, „Analiticele secunde”, „Topica”, „Respingerile sofistice”) și reflectând concepția peripateticienilor care susțineau că logica nu este o parte a filozofiei, ci un instrument al tuturor cercetărilor. Prin extindere, termenul se folosește la desemnarea unei logici sau a unei metode (
Fr. Bacon,
Novum Organum).
organon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)órganon (
livr.)
s. n.