orfan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din
ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um.orfan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)orfán (orfánă), adj. – Copil fără (unul din) părinți. –
Var. (
înv.) și
mr. oarfăn. Ngr. ỏρφανός (Cihac, II, 630; Roesler 573; Gáldi 215)
var. și
mr. din
lat. *orphanus (Candrea-Dens., 1274; REW 6105),
cf. it. orfano, v. fr. orfene, cat. orfe, port. orfăo. –
Der. orfană, s. f. (fată fără părinți);
orfanotrofiu (
var. orfanotrofie),
s. n. (orfelinat), din mgr. ὀρφανοτροφεϊον,
sec. XVII,
înv.;
orfelinat, s. n. (casă de orfani), din
fr. orphelinat.orfan (Dicționaru limbii românești, 1939)*orfán, -ă adj. și s. (vgr.
orphanós [și
orphós], ngr.
orfanós; lat.
órphanus, [de unde] mrom.
oarfăn; it.
órfano, fr.
orphelin [îld.
orfenin, vfr.
orfene], sp.
huérfano, pg.
orfâo. V.
orb). Care n´are părințĭ orĭ are numaĭ tată saŭ numaĭ mamă:
copil orfan, un orfan.orfan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!orfán adj. m.,
s. m.,
pl. orfáni; adj. f.,
s. f. orfánă, pl. orfáneorfan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)orfan a. și m. copil rămas fără părinți sau și numai fără unul dintr'înșii. [Gr. mod. ORPHANÓS].