oreion (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OREIÓN, oreioane, s. n. Boală contagioasă și epidemică de natură virotică, frecventă la copii, care se manifestă prin febră și prin inflamarea glandelor salivare parotide. [
Pr.:
-re-ion] – Din
fr. oreillons.oreion (Dicționar de neologisme, 1986)OREIÓN s.n. Boală infecțioasă epidemică, manifestată prin inflamarea glandei parotide. [Pron.
-re-ion. / < fr.
oreillons].
oreion (Marele dicționar de neologisme, 2000)OREIÓN s. n. parotidită epidermică. (< fr.
oreillon)
oreion (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OREIÓN (‹
fr.)
s. n. Maladie infecțioasă, contagioasă și epidemică, provocată de un virus, frecventă, mai ales, la copii. Are o perioadă de incubație de 12-26 zile și se manifestă prin inflamarea dureroasă a glandelor parotide și febră. Transmiterea de face prin contact direct cu bolnavul sau cu obiecte contaminate cu secreții nazofaringiene ale acestuia. La adulți, boala se poate complica (orhită urliană), ducând la atrofie testiculară.
Sin. parotidită epidemică.oreion (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)oreión s. n., (cazuri)
pl. oreioáne