oreav (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OREÁV, oreave, s. n. (
Reg.) Vale prin care curge apă numai când plouă. –
Et. nec.oreav (Dicționaru limbii românești, 1939)oreáv n., pl.
eve. Munt. est. Rîu care curge numaĭ cînd ploŭă. – În vest
vălcel și
vîlcel.oreav (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)oreáv (
reg.)
s. n.,
pl. oreáve