orchestrație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORCHESTRÁȚIE, orchestrații, s. f. Arta de a orchestra; transcriere, aranjare pentru orchestră a unei bucăți muzicale prin folosirea mijloacelor tehnice de execuție și a timbrului propriu diverselor instrumente muzicale, în vederea realizării unei sonorități globale. ♦ Felul cum sunt îmbinate diferitele grupuri de instrumente ale unei orchestre (într-o bucată muzicală). – Din
fr. orchestration.orchestrație (Dicționar de neologisme, 1986)ORCHESTRÁȚIE s.f. Faptul, arta de a orchestra; orchestrare. ♦ Modul cum sunt aranjate, îmbinate grupurile de instrumente ale unei orchestre (într-o compoziție muzicală). V.
aranjament. [Gen.
-iei, var.
orhestrație s.f. / < fr.
orchestration].
orchestrație (Marele dicționar de neologisme, 2000)ORCHESTRÁȚIE s. f. 1. arta de a orchestra (1). ◊ transcriere pentru ansamblu orchestral a unei compoziții muzicale; instrumentație (1). ◊ modul cum sunt aranjate grupurile de instrumente ale unei orchestre. 2. ansamblu de procedee artistice prin care sunetele capătă, în poezie, expresivitate și valoare estetică. (< fr.
orchestration)
orchestrație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orchestráție (-ți-e) s. f.,
art. orchestráția (-ți-a), g.-d. orchestráției; pl. orchestráții, art. orchestráțiile (-ți-i-)