orangutan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORANGUTÁN s. m. v. urangutan.orangutan (Dicționar de neologisme, 1986)ORANGUTÁN s.m. v.
urangutan.
orangutan (Dicționaru limbii românești, 1939)*orangután m. (d. maleaĭezu [!]
orangutan, d.
orang, om, și
utan, de pădurĭ).
Zool. Un fel de maĭmuță mare antropomorfă din Bornéo și Sumatra.
Fig. Om foarte urît. – În ainte [!] se credea că orangutanu e maĭmuța care seamănă cu omu. Dar savanțiĭ de azĭ zic că gibonu seamănă cu omu maĭ mult de cît [!] orĭ-care maĭmuță.
orangutan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)orangutan m. soiu de maimuță mare fără coadă, locuește în codrii din Borneo și din Sumatra
(Simia satyrus).