orândui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja.
2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a investi.
3. Tranz. (
Înv. și
pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona.
4. Tranz. (
Înv. și
pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din
sl. urenditi.