optim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÓPTIM, -Ă, optimi, -e, adj. Cel mai bun sau foarte bun (adecvat, potrivit, indicat etc.). ♦
Spec. Care asigură cea mai mare eficiență economică, care corespunde cel mai bine intereselor economice urmărite. – Din
fr. optime, lat. optimus.optim (Dicționar de neologisme, 1986)ÓPTIM, -Ă adj. Cel mai bun; minunat, excelent, grozav. //
s.n. Optim de vegetație = regiune în care o specie forestieră se dezvoltă în cele mai bune condiții de vegetație. [< lat.
optimus – superlativ al lui
bonus – bun, cf. fr.
optime, it.
ottimo].
optim (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÓPTIM, -Ă I.
adj. cel mai bun; minunat, excelent, grozav. ◊ care asigură cea mai bună eficiență economică. II. s. n. stare a unui lucru, a unei situații considerate ca cea mai favorabilă. ♦ ~ ecologic = ansamblul condițiilor de vegetație în care o specie apare cel mai frecvent într-o regiune; ~ de populație = densitatea populației unei țări care permite cea mai bună folosire a resurselor naturale. (< fr.
optime, lat.
optimus)
optim (Dicționaru limbii românești, 1939)*óptim, -ă adj. (lat.
óptimus). Foarte bun:
în condițiunĭ optime. V.
pesim.optim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)óptim adj. m.,
pl. óptimi; f. óptimă, pl. óptime