onomastic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj.,
s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊
Zi onomastică (adesea substantivat,
f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui.
2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii.
3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din
fr. onomastique.onomastic (Dicționar de neologisme, 1986)ONOMÁSTIC, -Ă adj. Referitor la nume de persoane. ♦
Zi onomastică (și
s.f.) = ziua numelui. [< fr.
onomastique, cf. gr.
onoma – nume].
onomastic (Marele dicționar de neologisme, 2000)ONOMÁSTIC, -Ă I.
adj. referitor la nume de persoane. ♦ zi ~ă (și s. f.) = ziua numelui. II. s. f. 1. disciplină lingvistică care studiază numele proprii (de persoane). 2. totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, epocă etc.; onomatologie. (< fr.
onomastique, gr.
onomastikos)
onomastic (Dicționaru limbii românești, 1939)*onomástic, -ă adj. (vgr.
onomastikós, d.
onomázo, numesc,
ónoma, nume. V.
omonim). Relativ la numele propriĭ;
vocabular onomastic. Al numeluĭ propriŭ (de botez):
Româniĭ sărbează [!] zilele onomastice. S. f. Studiu numelor propriĭ.
onomastic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj. 1. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊
Zi onomastică (adesea substantivat,
f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. – Din
fr. onomastique.onomastic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)onomástic adj. m.,
pl. onomástici; f. onomástică, pl. onomásticeonomastic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)onomastic a.
1. de nume personal:
zi onomastică; 2. de nume proprii:
vocabular onomastic.