onomastic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj.,
s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊
Zi onomastică (adesea substantivat,
f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui.
2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii.
3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din
fr. onomastique.