onest (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ONÉST, -Ă, onești, -ste, adj. Cinstit, de treabă, corect. – Din
lat. honestus, it. onesto.onest (Dicționar de neologisme, 1986)ONÉST, -Ă adj. Cinstit, corect. [< lat.
honestus, cf. it.
onesto].
onest (Marele dicționar de neologisme, 2000)ONÉST, -Ă adj. cinstit, corect, incoruptibil. (< lat.
honestus, it.
onesto)
onest (Dicționaru limbii românești, 1939)*onest, -ă adj. (lat.
honestus). Plin de onestitate, cinstit, prob, virtuos:
om onest, vĭață onestă. Adv. Cu onestitate.
onest (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)onést adj. m.,
pl. onéști; f. onéstă, pl. onésteonest (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)onest a.
1. conform legilor onoarei, probității:
vieață onestă; 2. cinstit, prob, virtuos:
om onest. ║ n. ceeace e onest:
a prefera utilului onestul.