omonimie - explicat in DEX

omonimie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OMONIMÍE, omonimii, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omonim (1); situație în care se află două sau mai multe omonime. – Din fr. homonymie.

omonimie (Dicționar de neologisme, 1986)
OMONIMÍE s.f. Faptul sau însușirea de a fi omonim; situația în care se află două sau mai multe cuvinte omonime. [Gen. -iei, var. homonimie s.f. / cf. fr. homonymie].

omonimie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
OMONIMÍE s. f. faptul, însușirea de a fi omonim; situație în care se află două sau mai multe cuvinte omonime. (< fr. homonymie)

omonimie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*omonimíe f. (vgr. ῾omonymia). Calitatea de a fi omonim.

omonimie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!omonimíe (o-mo-/om-o-) s. f., art. omonimía, g.-d. art. omonimíei; pl. omonimíi, art. omonimíile

omonimie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
omonimie f. caracterul celor omonime.