omonim - explicat in DEX

omonim (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme.

omonim (Dicționar de neologisme, 1986)
OMONÍM, -Ă adj. Care are același nume, cu același nume. // s.n. 1. (Lingv.) Cuvânt asemănător ca formă (aspect grafic, pronunțare etc.) cu altul, dar deosebit ca înțeles. 2. (Rar) Persoană care poartă același nume cu altcineva. 3. Joc care cere dezlegătorului să găsească un cuvânt cu mai multe înțelesuri fără a i se schimba nici grafia literală, nici accentul. // s.m. și f. (Rar) Cel care poartă același nume cu altcineva. [Cf. fr. homonyme, lat. homonymus, gr. homonymos < homos – asemănător, onoma – nume].

omonim (Marele dicționar de neologisme, 2000)
OMONÍM, -Ă I. adj. 1. care are același nume. 2. (muz.; despre relația dintre două tonalități) care au aceeași tonică, dar mod diferit. II. s. n. 1. cuvânt identic ca formă și pronunțare cu un altul, dar deosebit ca sens. 2. joc care cere dezlegătorului să găsească un cuvânt cu mai multe înțelesuri, fără a i se schimba nici forma grafică, nici accentul. II. s. m. f. cel care poartă același nume cu altcineva. (< fr. homonyme)

omonim (Dicționaru limbii românești, 1939)
*omoním, -ă adj. (vgr. ῾omónymos, d. ῾omós, acelașĭ, asemenea, și ónoma, ónyma, nume. V. an-, par- și sin-onim, ono-mastic). Gram. Care are acelașĭ nume, ca: luna Maĭ, cĭocanu maĭ. S. n., pl. e. Cuvînt omonim. S. m. și f. Care seamănă la nume cu altu (tiz). V. omofon.

omonim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!omoním¹ (o-mo-/om-o-) adj. m., pl. omoními; f. omonímă, pl. omoníme

omonim (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!omoním² (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme

omonim (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
omonim a. se zice de vorbe ce se rostesc în acelaș mod fără de a avea aceeaș formă sau acelaș sens: ex.: cer (bolta cerească), cer (lemnul) și cer (pretind). ║ n. vorbă omonimă. ║ m. cei ce poartă acelaș nume făr’a fi rude.