omor - explicat in DEX

omor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OMÓR, omoruri, s. n. Faptul de a omorî; luarea vieții cuiva; crimă, omucidere, asasinat. ♦ (Jur.) Infracțiune care constă în uciderea unei persoane. ♦ Măcel. – Din omorî (derivat regresiv).

omor (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) omór n., pl. urĭ (d. omor 2). Vechĭ (și umor). Moarte: mare omor de cĭumă. Azĭ. Ucidere: ucigaș pedepsit pentru omor. V. asasinat.

omor (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) omór, a -î́ v. tr. (vsl. umoriti, a ucide, moriti, a ucide, d. mrĭeti, a muri, morŭ, moarte; rus. umoritĭ. – El omoară; să omoare. V. zămorăsc, mort). Ucid, ĭaŭ vĭața cuĭva. V. refl. Mă ucid, mă sinucid. – Vechĭ și umór.

omor (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
OMÓR (‹ omorî) s. n. Faptul de a omorî. ♦ (Dr.) Infracțiune contra vieții săvârșită în următoarele împrejurări: cu premeditare; din interes material; asupra soțului sau a unei rude apropiate; profitând de starea de neputință a victimei; prin mijloace ce pun în pericol viața mai multor persoane; pentru a se sustrage de la o urmărire; pentru a ascunde sau a înlesni altă infracțiune. ◊ O. deosebit de grav = infracțiune contra vieții săvârșită în următoarele împrejurări: prin cruzime; asupra mai multor persoane; de cineva care a mai săvârșit un o.; pentru a ascunde săvârșirea unei tâlhării; asupra unei femei gravide; asupra unui polițist, jandarm, militar sau magistrat. ♦ Ucidere în masă; măcel.

omor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
omór s. m., pl. omóruri

omor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
omor n. moarte violentă.