oloĭ - explicat in DEX

oloi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OLÓI¹, oloaie, s. n. Augmentativ al lui oală. – Oală + suf. -oi.

oloi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OLÓI², oloiuri, s. n. (Înv. și pop.) Ulei. ♦ (Rar) Vopsea de ulei. – Din magh. olaj.

oloi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OLOͳ, oloiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A uleia. – V. oloi².

oloĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
olóĭ n., pl. urĭ (ung. olaj. V. uleĭ 1). Est. Uleĭ.

oloi (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
olói, (oleu), s.n. – (pop.) 1. Ulei, undelemn. Oloi de sâmburi = ulei din semințe de dovleac; oloi de rujă = ulei din semințe de floarea-soarelui: „Dacă facem descântecul peste horincă sau vin, atunci să bei puțin, iar dacă-l facem peste oleu de olivă, atunci să se ungă” (Bârlea 1924: 406). 2. Petrol (pentru lampă), în expr. oloi de ars (Rona, Giulești, Budești, Mara) sau oloi puturos (Mara); naft, dohot, hopâc, opaiț (ALR 1971: 330). – Din sl. olej.

oloi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
olói¹ (pop., fam.) (oală mare) s. n., pl. oloáie

oloi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
olói² (ulei) (înv., pop.) s. n., pl. olóiuri

oloi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
oloí³ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oloiésc, imperf. 3 sg. oloiá; conj. prez. 3 să oloiáscă