oho (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OHÓ interj. Exclamație care exprimă surprindere, neîncredere etc. față de cele spuse de cineva. –
O2 +
ho.oho (Dicționaru limbii românești, 1939)ohó și
ohohó și (ob.)
o! ho! și
o! hohó! interj. care arată siguranța, nepăsarea saŭ ironia:
Nu veĭ pleca. – O, ho! Ba plec! – El nu se teme. – O, hoho! Vaĭ de capu luĭ!oho (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ohó interj.oho (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)oho ! int. ce servă:
1. a chema sau striga;
2. a asigura pe cineva.