oficialitate - explicat in DEX

oficialitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OFICIALITÁTE, (1) oficialități, s. f. 1. Persoană oficială; (la pl.) autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții oficiali ai autorității. 2. (Jur.; în sintagma) Principiul oficialității = principiu de bază al dreptului procesual penal, potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 3. Caracter oficial, calitate, ținută, atitudine oficială. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialité.

oficialitate (Dicționar de neologisme, 1986)
OFICIALITÁTE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este oficial. ◊ (Jur.) Principiul oficialității = principiu potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale, pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 2. (La pl.) Autoritățile oficiale ale unui stat, ale unui oraș. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. officialité].

oficialitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
OFICIALITÁTE s. f. 1. caracterul a ceea ce este oficial. ♦ (jur.) principiul ~tății = principiu potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 2. (pl.) autoritățile oficiale ale unui stat, ale unui oraș. (< fr. officialité)

oficialitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*oficialitáte f. (d. oficial). Caracteru de a fi oficial: oficialitatea unuĭ act.

oficialitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
oficialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. oficialitắții; pl. oficialitắți

oficialitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
OFICIALITÁTE, (1) oficialități, s. f. 1. Persoană oficială; (la pl.) autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții oficiali ai autorității. 2. (Jur.; în sintagma) Principiul oficialității = principiu de bază al dreptului procesual penal, potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 3. Caracter oficial, calitate, ținută, atitudine oficială. [Pr.: -ci-a-] — Din fr. officialité.